Una dintre condiţii i-a descalificat direct pe ardeleni din competiţie

Ştim, Primăria Bucureşti a încheiat un contract pentru 400 de autobuze pentru transportul în comun (RATB), cu firma turcească Otokar (nume care are legături cu “autocar”, un cuvânt mai aproape de ceea ce ştim noi). Apoi au apărut întrebările. Nu au fost scumpe? De ce Otokar şi nu o firmă cu renume?  De ce nu s-au luat de la Roman Braşov? Valoarea contractului e de 100 mil. de euro, plus TVA. Valoarea medie a unui autobuz este de 250.000 de euro şi în contract sunt autobuze de 12 metri (clasice) şi de 18 metri (cu burduf).

Am stat de vorbă cu Tiberiu Klein, director de produs la Roman Braşov, ca să aflăm nişte lucruri din experienţa lui. Între 2005 şi 2009, Roman a produs autobuzul Crosstown. Fabrica a vândut în România între 30 şi 40 de bucăţi, cu preţuri între 125 şi 145.000 de euro. Toate aveau aer condiţionat, opţiune care pe autobuzele Citaro din Bucureşti nu era, deşi acestea din urmă au fost mai scumpe cu 40-50.000 de euro, bucata.

Roman a încheiat producţia autobuzului Crosstown pentru că nu a mai fost cerere. Era un autobuz cu nişte geamuri înclinate – o noutate atunci – , geamuri care îi dădeau călătorului altă perspectivă, în adevăratul sens al expresiei. Componentele şi subansamblele erau luate de la cei mai buni furnizori cu care lucrează cele mai pretenţioase mărci auto. Un exemplu e cutia automată ZF (BMW, Maserati, Alfa, Jaguar, Porsche etc.).  

Autobuzele erau la standardele Uniuniunii Europene, erau calificate să circule oriunde în Europa (inclusiv standardul Euro 4, activ atunci). De ce nu a vândut Roman, afară? Dl. Klein ne-a spus că nu putea să asigure reţeaua de service decât local.

Roman nu a participat la această licitaţie a PMB-ului pentru că una dintre condiţiile din caietul de sarcini şi care a descalificat-o direct, prevedea ca producătorul să fi avut valoarea medie a cifrei de afaceri în ultimii 3 ani apropiată de valoarea contractului semnat de PMB cu Otokar (100 mil. euro). Un alt subpunct la această condiţie din caietul de sarcini era ca Roman să fi produs în ultimii 3 ani undeva la 75% din cantitatea de autobuze cerută de Primărie. Adică să fi avut o medie de producţie de cel puţin 100 de autobuze pe an. Nu a fost o condiţie de excludere, ne spune dl. Klein. Sunt condiţii corecte în caietul de sarcini la acest tip de licitaţii.

Despre preţ, dl. Klein ne-a spus că dacă ar fi avut timp să reconfigureze producţia cu tot cu capital uman ca să livreze cel puţin 300 din cele 400 de autobuze într-un an de zile, preţul de vânzare / unitate către PMB pentru un autobuz românesc (modelul Crossstwon) ar fi fost categoric mai mic decât cel al unui autobuz Otokar (fie că vorbim de cel clasic de 12 metri, fie că vorbim de cele de 18 metri).  

Cum rezolvă autorităţile problema locurilor de parcare în Bucureşti

Autor Alexandru Banu